Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. ASEMT2026-002408 din 16.09.2026, al Primarului Municipiului Timișoara;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT2026-2505/24.09/2026 al Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara – Direcția Educație;
Având în vedere avizul Direcției Juridice nr. TMI2026-043580/29.09.2026- Anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2026-2505/24.09/2026;
Având în vedere Procesele-Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 402/25.08.2026 privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a sediilor unor unități de învățământ din municipiul Timișoara;
Având în vedere adresa de înaintare a Inspectoratului Școlar Județean Timiș nr. 26672/07.09.2026, înregistrată la Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara sub nr. MTASE2026-002261 din 8.09.2026, prin care au fost transmise ordinele ministrului educației și cercetării emise și recepționate până la data de 7 septembrie 2026, în vederea actualizării rețelei școlare a Municipiului Timișoara pentru anul școlar 2026-2027;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4594/03.08.2026 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6636/2025 pentru aprobarea Calendarului activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2026-2027;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5065/24.08.2026 privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar de stat din județul Timiș, prin care s-a aprobat, începând cu anul școlar 2026-2027, reorganizarea prin fuziune prin absorbție a unităților de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic de Vest Timișoara și Școala Gimnazială nr. 1 Timișoara, cu structurile școlare arondate;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4723/20.08.2026 privind reorganizarea unităților de stat de educație extrașcolară Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara, Clubul Sportiv Școlar „Bega" Timișoara, Liceul cu Program Sportiv „Banatul" Timișoara și Liceul Tehnologic Jimbolia, prin care s-a propus, începând cu anul școlar 2026-2027, reorganizarea acestora prin operațiunea de fuziune prin absorbție și prin operațiunea de divizare urmată de absorbție, iar prin art. 4 s-a stabilit că unitatea de educație extrașcolară rezultată în urma procesului de reorganizare se include de drept în rețeaua școlară de la nivelul municipiului Timișoara;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6625/27.10.2025 privind mărirea capacității de școlarizare a unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială nr. 13 Timișoara;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6713/20.11.2025 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș" din Timișoara, pentru unitatea de învățământ preuniversitar Școala din spital a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș" din Timișoara;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6715/20.11.2025 pentru modificarea articolului 1 din Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3515/28.03.2016 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Montessori Haus" din municipiul Timișoara;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6851/04.12.2025 pentru modificarea articolului 1 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4488/01.09.2014 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Notre Dame" din municipiul Timișoara;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3828/30.04.2026 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Happy Stars Place" din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3846/30.04.2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum" din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3851/30.04.2026 privind mărirea capacității de școlarizare a unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul „Waldorf" Timișoara din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3885/05.05.2026 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic „Ioan Slavici" din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3887/05.05.2026 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Henri Coandă" din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4318/30.06.2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Liceul „Montessori" Timișoara din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4343/02.07.2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Primii Pași" din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5255/28.08.2026 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Montessori Mundi" din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3164/30.01.2026 privind aprobarea includerii unor unități de învățământ în rețeaua școlară pentru anul școlar 2026-2027, precum și organizarea rețelei școlare pentru anul școlar 2026-2027;
Având în vedere Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6799/12.12.2023 pentru aprobarea Metodologiei privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și pentru aprobarea Calendarului activităților privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar;
Luând în considerare că unitatea de învățământ rezultată în urma procesului de reorganizare aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5065/24.08.2026, precum și unitatea de educație extrașcolară rezultată în urma procesului de reorganizare reglementat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4723/20.08.2026 se includ de drept în rețeaua școlară de la nivelul municipiului Timișoara, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, ceea ce impune actualizarea corespunzătoare a rețelei școlare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 402/25.08.2026;
Luând în considerare că măsurile de actualizare a denumirilor, a nivelurilor de învățământ și a sediilor unităților de învățământ se realizează în interiorul aceleiași unități administrativ-teritoriale, în executarea unor ordine ale ministrului educației și cercetării, fără a afecta continuitatea procesului educațional;
Având în vedere principiul autonomiei locale consacrat de art. 75 și art. 84-87 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1:
(1) Se ia act de includerea de drept în rețeaua școlară a municipiului Timișoara pentru anul școlar 2026–2027 a unității de educație extrașcolară rezultate în urma procesului de reorganizare a unităților de stat de educație extrașcolară, prevăzut în Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4723/20.08.2026, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, în temeiul art. 4 din ordinul menționat.
(2) Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 402/25.08.2026 se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, în mod corespunzător.
Art. 2:
(1) Se aprobă rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027, actualizată în raport cu ordinele ministrului educației și cercetării transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș prin adresa nr. 26672/07.09.2026, potrivit Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 402/25.08.2026 se modifică și se înlocuiește cu Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, în mod corespunzător.
Art. 3: Actualizarea denumirilor, a nivelurilor de învățământ și a adreselor sediilor administrative și secundare prevăzute în Anexa nr. 2 se realizează în executarea ordinelor ministrului educației și cercetării menționate în preambulul prezentei hotărâri, fără a produce modificări asupra personalității juridice a unităților de învățământ, a codurilor de identificare sau a celorlalte elemente de organizare, cu excepția situațiilor expres prevăzute prin ordinele de reorganizare.
Art. 4: Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 402/25.08.2026 rămân neschimbate.
Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara – Direcția Educație, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și unitățile de învățământ.
Art. 6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată se comunică:
- Instituției Prefectului – Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;
- Inspectoratului Școlar Județean Timiș;
- Unităților de învățământ de pe raza Municipiului Timișoara;
- Mass-media locale.