Proiect HCL 556/2026

trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenului aferent construcției proprietate privată, dobândită în temeiul Legii nr. 112/1995, situată în municipiul Timișoara, str. Dr. Dumitru Bagdasar nr. 9, înscris în CF nr. 435267 Timișoara (CF vechi 925 Freidorf) nr. top. 311/b/19

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2026-046697/15.10.2026 al domnului Ruben Lațcău - Viceprimar, înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Timișoara;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2026-046800/15.10.2026 al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 18.10.2026 , anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2026-046800/15.10.2026; 

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local a Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesele verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere prevederile art. 361 alin. (2) și în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și al art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

Articole

Art.1: Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenului aferent construcției proprietate privată, dobândită în baza Legii nr. 112/1995, înscris în CF nr. 435267 Timișoara (CF vechi nr. 925 Freidorf), nr. top. 311/b/19.

Art.2: Inventarul domeniului public și privat al Municipiului Timișoara se modifică în mod corespunzător. 

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi, totodată, se comunică:

- Instituției Prefectului - Judeţul Timiş;

- Primarului Municipiului Timişoara;

- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;

- Sturz Doina-Mărioara, Suciu Elena, Sturz Ioan-Mircea, Nachram Cristina-Floare;

- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?