Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. ASEMT2026-002072/07.08.2026, al Primarului Municipiului Timișoara;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT2026-002073/07.08.2026 al Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara – Direcția Educație;
Având în vedere avizul Direcției Juridice nr. 7.08.2026- Anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2026-002073/07.08.2026;
Având în vedere avizul Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3164/30.01.2026 privind aprobarea includerii unor unități de învățământ în rețeaua școlară pentru anul școlar 2026-2027, precum și organizarea rețelei școlare pentru anul școlar 2026-2027;
Având în vedere Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3198/10.02.2026 privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic “Azur” Timișoara și Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara din municipiul Timișoara, județul Timiș, pentru înființarea Liceului Tehnologic de Agricultură, Silvicultură și Științele Naturii Timișoara din municipiul Timișoara, județul Timiș;
Având în vedere Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 6799/12.12.2023 pentru aprobarea Metodologiei privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și pentru aprobarea Calendarului activităților privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025;
Având în vedere Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 4594/03.08.2026 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6636/2025 pentru aprobarea Calendarului activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2026-2027;
Luând în considerare că schimbarea sediului unităților de învățământ se realizează în interiorul aceleiași unități administrativ-teritoriale, fără a modifica lista unităților de învățământ cu personalitate juridică din rețeaua școlară locală aprobată prin Ordinul de Ministru 3164/30.01.2026;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere principiul autonomiei locale consacrat de art. 75 și art. 84-87 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Se aprobă modificarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026- 2027, ca urmare a reorganizării unor unități de învățământ determinată de nerealizarea efectivelor minime de elevi/preșcolari prevăzute de lege, potrivit Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Se aprobă actualizarea adreselor sediilor administrative ale unităților de învățământ prevăzute în Anexa nr. 2, fără modificarea personalității juridice, a denumirii, a codurilor de identificare sau a celorlalte elemente de organizare, cu excepția situațiilor expres prevăzute prin prezenta hotărâre.
Art. 3: Se aprobă reteaua scolară in integralitatea ei pentru anul scolar 2026-2027.
Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara – Direcția Educație, Inspectoratului Școlar Județean Timiș și unitățile de învățământ.
Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată comunică:
- Instituției Prefectului – Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;
- Inspectoratului Școlar Județean Timiș;
- Unităților de învățământ de pe raza Municipiului Timișoara;
- Mass-mediei locale.