Proiect HCL din 2025-06-04

aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,DEZVOLTARE ZONĂ CU FUNCȚIUNE MIXTĂ: LOCUINȚE, HOTEL, COMERȚ, SERVICII, BIROURI”, str. Miresei nr.1, CF nr. 410381, CF nr. 410379, CF nr. 400646, CF nr. 420271, CF nr. 401509, CF nr. 415714, CF nr. 447188, CF nr. 453481 și CF nr. 453482 , intravilan Timișoara

Motivație

Având în vedere Referatul cu nr. TMI2025-021860/23.05.2025 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul DOMINIC FRITZ;

Având în vedere Raportul de specialitate cu nr. TMI2025 - 022030/26.05.2025 al Instituției Arhitectiului Șef din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 28.05.2025 -  Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025 - 022030/26.05.2025;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind  aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe și  Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată;

Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată;

Având în vedere prevederile art. 25, alin. 1) şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată;

Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 218/04.06.2020 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 140/19.04.2011 privind aprobarea "Regulamentului local de implicare a publicului  în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului";

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 390/26.10.2021 privind înființarea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism";

Având în vedere prevederile Certificatului de Urbanism nr. 2900/28.09.2022 prelungit până la 27.09.2025, Avizul nr. 94/02.09.2024 al Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, respectiv prevederile Avizului de Oportunitate nr. 34/08.08.2023 și a Avizului Arhitectului Șef nr. 23/14.04.2025;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) coroborat cu alin. (6) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 prinvind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) din Ordonanța de Urgență a  Guvernului nr. 57/2019 prinvind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă  Planul Urbanistic Zonal ,,Dezvoltare zonă cu funcțiune mixtă: locuințe, hotel, comerț, servicii, birouri”, str. Miresei nr. 1, identificat prin CF nr. 410381, CF nr. 410379, CF nr. 400646, CF nr. 420271, CF nr. 401509, CF nr. 415714, CF nr. 447188, CF nr. 453481 și CF nr. 453482, documentație elaborată de proiectantul STUDIO ARCA SRL, specialist cu drept de semnătură R.U.R.: Arh. Radu GOLUMBA – D, E, Proiect nr. 481/2023, la cererea inițiatoarelor GALCER DEVELOPMENT SRL și BLINK SMART INVEST SRL.

Art. 2:  Se stabilesc condiţiile de construire în conformitate cu Avizului Arhitectului Şef cu nr. 23/14.04.2025:

Categoria funcțională propusă: zonă cu funcțiune mixtă: locuințe, hotel, comerț, servicii și birouri;

- Regimul maxim de înălțime propus: S/2S+P+2E pentru volumul de bază și S/2S+P+12E/14 E

- POTmax : 60%;

- CUTmax : 3,2;

- Hmax cornișă: 13,5 m pentru S/2S+P+2E; 46,0 m pentru S/2S+P+12E și 53,0 m pentru S/2S+P+14E;

- Hmax: 53,00 m;

- Spații verzi: min 15% ;

Retrageri minime față de aliniament, față de limitele laterale și posterioare – în conformitate cu planșa nr. U.07 – ,,Reglementări urbanistice”, astfel:

- Pe limita de est a terenului reglementat, spre Calea Aradului, construcțiile se pot amplasa fără retragere față de aliniamentul existent.

- Retragerea față de limita nordică, spre str. Miresei, va fi de 4,00m, iar față de parcela cu benzinăria MOL, va fi de 7,00 m pentru volumul de bază S/2S+P+2E și 15,00 m pentru volumul S/2S+P+14E.

- În partea sudică, retragerea față de limita actuală a parcelei va fi de 6,00 m, iar după cedarea terenului pentru noul prospect stradal propus al străzii Timiș, va fi de 3,00m.

- În partea vestică, retragerea minimă față de limita de proprietate va fi de 10,50 m pentru volumul de bază S/2S+P+2E și 18,00 m pentru volumul S/2S+P+14E.

Spații verzi amenajate minim 15% - conform Avizului nr. 94 din 02.09.2025 emis de Agenția Națională pentru Protecția Mediului; Spații verzi și plantate - se vor respecta prevederile Hotărârii Consiliului Local  nr. 236/2024 privind Planul de acțiuni pentru un oraș verde Timișoara.

Circulații și accese: accesul auto, pietonal și necesarul de parcaje se vor realiza în conformitate cu avizul Comisiei de Circulație nr. TMI2024-036282/18.11.2024; racordurile la str. Miresei, Calea Aradului și str. Timiș reglementate prin PUZ, se vor realiza etapizat, în conformitate cu planșele anexă la Planul de acțiune;

Echipare tehnico - edilitară: Pentru investiția propusă se vor respecta condițiile impuse prin Avizul pentru rețele existente nr. 234/13.05.2024. La eliberarea Autorizației de Construire se vor respecta toate condițiile impuse prin avizele eliberate de deținătorii de rețele și utilități publice, care se vor realiza pe cheltuiala beneficiarului.

Art. 3: Prezentul Plan Urbanistic Zonal ,,Dezvoltare zonă cu funcțiune mixtă: locuințe, hotel, comerț, servicii, birouri”, str. Miresei nr. 1, identificat prin CF nr. 410381, CF nr. 410379, CF nr. 400646, CF nr. 420271, CF nr. 401509, CF nr. 415714, CF nr. 447188, CF nr. 453481 și CF nr. 453482, va avea valabilitate de 3 ani, perioadă în care pot fi demarate investițiile prevăzute în documentație.

Terenul reglementat în cadrul documentației Plan Urbanistic Zonal ,,Dezvoltare zonă cu funcțiune mixtă: locuințe, hotel, comerț, servicii, birouri”, str. Miresei nr. 1, este situat în intravilanul municipiului Timișoara, în proximitatea intersecțiilor dintre Calea Aradului cu str. Timiș și Calea Aradului cu str. Miresei, identificat prin CF nr. 410381, CF nr. 410379, CF nr. 400646, CF nr. 420271, CF nr. 401509, CF nr. 415714, CF nr. 447188, CF nr. 453481 și CF nr. 453482, suprafața acestor imobile fiind delimitată la nord de strada Miresei și teren cu benzinărie MOL, la est de Calea Aradului, la sud de str. Timiș și teren cu clădire de locuințe P+10E, iar la vest de terenuri private (magazin Lidl și showroom/atelier Autoklass Mercedes) , conform planșei nr. U07 – ,,Reglementări urbanistice”.

Terenul reglementat, face parte conform PUG aprobat prin HCL 157/2002 prelungit prin HCL 619/2018 – parțial ISa – Subzonă de instituții publice și servicii de interes general existente, parțial ISb – Subzonă de instituții publice și servicii de interes general propuse, iar conform PUG aprobat prin HCL nr. 457/2023, din Ec – zonă de activități economice de tip comercial – en detail -  big box, mall, showroom.

Parcelele de teren reglementate, în suprafață totală de 14 970 m2, situate în intravilanul municipiului Timișoara,  sunt înscrise în CF nr. 410381, CF nr. 410379, CF nr. 400646, CF nr. 420271, CF nr. 401509, CF nr. 415714, CF nr. 447188, CF nr. 453481, CF nr. 453482 și sunt în proprietatea GALCER DEVELOPMENT SRL și BLINK SMART INVEST SRL.

Art. 4:  Autorizațiile de construire se vor emite doar după realizarea în prealabil a operațiunilor reglementate prin documentația de urbanism cu privire la obligativitatea asigurării accesurilor din domeniul public și asigurarea tuturor utilităților necesare investiției în conformitate cu Planul de acțiune cu nr. MTM2024-002806; 003364/13.12.2024, asumat. Racordurile la str. Miresei, Calea Aradului și str. Timiș reglementate prin PUZ, se vor realiza etapizat, în conformitate cu planșele anexă la Planul de acțiune.

La eliberarea Autorizației de Construire se vor respecta toate condițiile impuse prin avizele eliberate de deținătorii de rețele și utilități publice precum și ale altor instituții avizatoare, care se vor realiza pe cheltuiala beneficiarului.

Art. 5:  După aprobare prin hotărârea consiliului local a documentației PUZ și RLU aferent, hotărârea însoțită de documentație va fi transmisă către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în vederea notării în cartea funciară a faptului că imobilul face obiectul respectivelor reglementări urbanistice, în conformitate cu art. 29, alin. 2^1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6:  Reglementările privind autorizarea construcțiilor și a amenajărilor vor fi aplicate în concordanță cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal  ,,Dezvoltare zonă cu funcțiune mixtă: locuințe, hotel, comerț, servicii, birouri”, generat de imobilul situat în județul Timiș, intravilan Timișoara, str. Miresei nr. 1, identificat prin CF nr. 410381, CF nr. 410379, CF nr. 400646, CF nr. 420271, CF nr. 401509, CF nr. 415714, CF nr. 447188, CF nr. 453481 și CF nr. 453482 și a Regulamentului Local de Urbanism.

Art. 7: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Instituția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Art. 8: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:

            - Instituției Prefectului - Județul Timis

            - Primarului Municipiului Timisoara;

- Directiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;

            - Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

            - Proiectantul STUDIO ARCA SRL;

            - Inițiatorilor GALCER DEVELOPMENT SRL, BLINK SMART INVEST SRL;

            - Mass media locale.

Este utilă această pagină?