Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2025 - 47208/30.10.2025 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025 - 47309/31.10.2025 al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 04.11.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025 - 47309/31.10.2025al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele-Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comert, regii autonomie și societãți comerciale, Comisiei pentru administrație localã, juridicã, ordine publicã, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism , ecologie, sport și culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere prevederile Ordinului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară;
Având în vedere prevederile art. 361 alin. (2) și în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art.1: Se aprobă și se însușește documentația topo-cadastrală întocmită de către de Geolink SRL, prin ing. Hudema Cristian, de modificare suprafață imobil înscris în CF nr. 405695 Timișoara Calea Circumvalațiunii și strada Creației nr. 10 și recepționată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș conform Procesului Verbal de Recepție nr. 3219/2025.
Art.2: Se aprobă modificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr. 405695 Timișoara, Calea Circumvalațiunii și strada Creației nr. 10, de la suprafața înscrisă inițial în cartea funciară de 8.356 mp, la suprafața rezultată în urma măsurătorilor de 19.267 mp (suprafața se modifică în plus cu 10.911 mp), teren proprietatea Municipiului Timișoara domeniul public.
Art.3: Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se mandatează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale Unității Administrativ-Teritoriale din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Geolink SRL, prin ing. Hudema Cristian în calitate de persoană fizică/juridică specializată este mandatat să întreprindă toate demersurile necesare în vederea depunerii cererii si anexelor aferente, obiect al prezentei hotărâri, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș si sa ridice Incheierea emisa, în numele Municipiului Timișoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
- Mass-media locale.