Proiect HCL din 2025-08-19

modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Consultativ al Tinerilor Timișoara aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 243/23.04.2013 și modificat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 326/26.06.2014

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a Proiectului de hotărâre nr. TMI2025-034634/11.08.2025 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-034694/11.08.2025 al Direcției Relații Comunitare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic nr. TMI2025-035486/18.08.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-034694/11.08.2025;

Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru administrație locală juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților și ale Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere art. 1 alin. (2) lit. b) și art. 2 lit. c) din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 243/23.04.2013 privind constituirea şi aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 426/26.06.2014 privind modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 243/23.04.2013;

Având în vedere Legea nr. 350/2006 - Legea tinerilor, cu completările și modificările ulterioare;

În conformitate cu prevederile 129 alin. (2)  lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor  art. 139  alin. (1) și art. 196  alin. (1)  lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se modifică denumirea Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) în Consiliul Consultativ al Tinerilor Timișoara (CCTT).

Art. 2: Se modifică Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Consultativ al Tinerilor Timișoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 243/23.04.2013, modificat ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr. 326/26.06.2014, conform Anexei care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează  Direcția Relații Comunitare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. 

Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;

- Consiliului Consultativ al Tinerilor Timișoara și membrilor acestuia;

- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?