Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare nr. ASEMT2025-000109/02.10.2025, al Primarului Municipiului Timișoara-Domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT2025-5021/02.10.2025, al Direcției Educație, din cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;
Având în vedere Adresa cu nr. 29428/08.09.2025, transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Timiș înregistrată la Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara cu nr. ASEMT2025-4559/08.09.2025;
Având în vedere Adresa Inspectoratului Școlar Județean Timiș nr. 31796/23.09.2025, înregistrată cu nr. ASEMT2025-4854/23.09.2025-privind componența consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar ;
Având în vedere solicitările unităților de învățământ, primite în vederea desemnării reprezentanților Consiliului Local, care să facă parte din consiliile de administrație ale acestora;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 06.10.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. ASEMT2025-5021/02.10.2025- al Direcției Educație, din cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021- privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 12/30.01.2025 - privind aprobarea organizării și funcționării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular și a unităților extrașcolare de pe raza Municipiului Timișoara pentru anul școlar 2025-2026 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara 373/08.08.2025- privind modificarea Anexei 1a la Hotărârea Consiliului Local nr. 12/2025- privind aprobarea organizării și funcționării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular și a unităților extrașcolare de pe raza Municipiului Timișoara pentru anul școlar 2025-2026;
Având în vedere prevederile Legii nr. 198/2023- a învățământului preuniversitar – art. 127 lit. g) și lit. o), art. 128, alin (2);
Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Educației nr. 6223/2023 – Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar - art. 3, art. 4 și art.5;
Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5614/25.08.2025- privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Timiș;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Articole
Art.1: Se aprobă desemnarea reprezentanților din partea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitare de stat, conexe și particulare de pe raza Municipiului Timişoara, pentru anul şcolar 2025-2026 potrivit Anexelor 1 și 2, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredinţează unităţile de învăţământ şi membrii prevăzuţi în anexele nr.1 și nr. 2 ale prezentei hotărâri.
Art. 3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcției Educație, din cadrul Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara;
- Unităţilor de învăţământ din Anexele 1 și 2;
- Persoanelor desemnate în Anexele 1 și 2;
- Inspectoratului Școlar Județean Timiș;
- Mass-media locale.