Proiect HCL din 2024-04-15

Privind trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara în domeniul privat al Municipiului Timișoara a unor mijloace fixe care fac parte din obiectivul Piața 700 și Piața Doina

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare nr. TMI2024 - 11461/15.04.2024al primarului Municipiului Timișoara, dl. Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate cu nr. TMI2024 - 11467/15.04.2024 al Direcției Generala Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 15.04.2024  - Anexă la Raportul de specialitate cu nr. TMI2024 - 11467/15.04.2024

În baza Certificatelor de Urbanism nr. CU2024-000291/29.02.2024 pentru Piața 700 și CU2024-000292/29.04.2024 pentru piața Doina se precizează faptul că aceste certificate pot fi folosite pentru obținerea AC  - Lucrări de tip d) - Lucrări de amenajare a spațiilor publice. Conservare funcțiune actuală prin înlocuire copertină existentă, igienizare, amenajare spațiu public și amplasare mobilier urban.

 Prin Procesul Verbal  nr. SC2022-31157/13.12.2022 și anexele acestuia, s-a efectuat  inventarierea, verificarea, controlul mijloacelor fixe și obiectelor de inventar din piețele aflate în proprietatea Municipiului Timișoara  administrate de societatea PIEȚE SA Timișoara;

Prin  Procesul Verbal nr. SC2023-2729/02.02.2023 s-a efectuat  predarea- primirea bunurilor de retur - mijloacelor fixe și obiectelor de inventar din piețele  aflate în proprietatea Municipiului Timișoara, în conformitate cu art. 4 din contractul de concesiune nr. 1/01.02.2024;   

Mijloacele fixe ce urmează a fi demolate sunt cuprinse în listele de inventar după cum urmează:

  1. Piața 700 - copertinele existente Nr. Inventar 101007.005, valoare 694.194 lei;
  2. Piața Doina – Mureș copertinele existente Nr. Inventar 100939.012, valoare 392.296 lei.

Având în vedere Legea nr. 213/1998, Anexa 1, Titlul III pct.2 privind proprietatea publică şi regimul juridic al cesteia;

Având în vedere Contractul de concesiune nr. 1/01.02.2023, înregistrat cu nr. SC2023-2588/01.02.2023;

Având în vedere O.G. nr. 112/31.08.2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru a putea fi scoase din funcţiune şi pentru a putea casa  mijloacele fixe consemnate în Anexă, este necesară trecerea bunurilor din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara.

Articole

Art.1: Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara a unor mijloace fixe care fac parte din obiectivul Piața 700 – Nr.Inventar 101007.005, valoare 694.194 lei și Piața Doina – Nr. Inv. 100939.012, valoare 392.296 lei şi care sunt înscrise în evidenţa contabilă a Primăriei Municipiului Timişoara şi în concesiune la SC Pieţe SA Timişoara, evidenţiate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2: Se aprobă scoaterea din funcţiune, casarea şi valorificarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 1 şi cuprinse în Anexa  la prezenta hotărâre .

Art. 3: Procedura de scoatere din funcţiune, valorificare şi după caz casarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 1 şi cuprinse în Anexa  la prezenta hotărâre va fi pusă în aplicare de către Primăria Municipiului  Timişoara, iar sumele încasate prin valorificarea mijloacelor fixe vor fi vărsate la bugetul local.

Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generala Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu si totodată se comunică :

-     Instituţiei Prefectului -  Judeţul Timiş;

-     Primarului Municipiului Timişoara;

-     Directiilor si serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timisoara

-     SC PIEŢE SA;

-     Mass-media locale.

Este utilă această pagină?