Proiect HCL din 2026-01-14

privind prelungirea Contractului de închiriere nr. 958/15.02.2000 pentru spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în Timișoara, Piața Alexandru Mocioni, fostă Ștefan Furtună, nr. 7, parter, ap. 14, încheiat cu Societatea Cooperativă Igiena

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2025-055154/22.12.2025, al Primarului Municipiului Timişoara, dl. Dominic FRITZ;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2026-000069/05.01.2026 al Serviciului Valorificare Patrimoniu;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 08.01.2026 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2026-000069/05.01.2026;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere  Procesele  Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerș, regii autonome și societăți comerciale , Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților  și  Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesul Verbal NR.TMI2025-047932/05.11.2025, al Comisiei de Analiză a Spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în imobile proprietatea Municipiului Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 12/26.06.2012 şi modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 482/31.10.2023, respectiv Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 570/12.12.2024;

Având în vedere solicitarea Societății Cooperativă Igiena, înregistrată cu nr. MTM2025-043736;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1)  lit. a) și art. 139  alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art.1: Se aprobă prelungirea, pentru o perioadă de 5 ani, a Contractului de închiriere nr. 958/15.02.2000, având ca obiect spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, Piața Alexandru Mocioni, fostă Ștefan Furtună, nr. 7, parter, ap. 14. Spațiul este înscris în Cartea Funciară nr. 405357-C1-U17 Timișoara, cu număr topografic 17203–17204/XIV, și este compus dintr-un local de tip prăvălie, un grup sanitar amplasat în curte și o boxă pentru lemne situată la subsol, având o cotă de 1/27 părți comune. Suprafața construită totală este de 43,63 mp, din care anexe în suprafață de 12,39 mp. Contractul este încheiat cu Societatea Cooperativă Igiena.

Spațiul este înregistrat cu numărul de inventar 101139.01 și valoarea de inventar 149.118,00 lei.

Art.2: Se aprobă încheierea actului adițional de prelungire a duratei contractului de închiriere, pentru perioada menționată la art. 1, în condițiile legale aplicabile și cu respectarea tarifului de închiriere stabilit prin raportul de evaluare Apprisal nr. 66497 din data de 26.11.2025, în valoare de 320 euro/lună, echivalentul a 1.628 lei/lună.

Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și se comunică:

- Instituției Prefectului - Județul Timiș

- Primarului Municipiului Timișoara
- Direcțiilor, Serviciilor și Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului
- Societatii Cooperativă Igiena
- Mass-mediei locale.

Este utilă această pagină?