Proiect HCL din 2025-05-14

privind aprobarea trecerii din domeniul privat al Municipiului Timișoara în domeniul public al Municipiului Timișoara a terenului situat în Timișoara str. Elisabeta Rizea, înscris în CF nr. 420918 Timișoara

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2025-019216/07.05.2025, al Primarului Municipiului Timişoara, Dominic Fritz;

            Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-018422/30.04.2025 al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

            Având în vedere avizul Serviciului Juridic  din data de 30.04.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-018422/30.04.2025;

            Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind  aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

            Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;

În conformitate cu art.296 alin (2) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul Administrativ;

            În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) şi alin. (2)  lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
            În temeiul art. 139 alin. (1)  și art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul  administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Articole

Art. 1: Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Timişoara, în domeniul public al Municipiului Timişoara a terenului situat în  Timișoara str. Elisabeta Rizea, înscris în CF nr. 420918 Timișoara (CF vechi 6399 Giroc) nr. top. 3454/b/2; 3455; 3456/1/1; 3456/1/2; 3456/2/b/1; 3457/2/b/2/2/1,  în suprafaţă de 1.098 mp.

Art. 2: Inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public și domeniului privat al Municipiului Timișoara, se actualizează în mod corespunzător.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:

            - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;

            - Primarului Municipiului Timişoara;

            - Direcţiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;

            - Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș;

            - Mass-media locale.

 

Este utilă această pagină?