Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre cu nr. TMI2025-026278/19.06.2025, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-026429/20.06.2025 al Direcției Economice-Compartimentul Guvernanță Corporativă, Monitorizare Management Societăți, Instituții și Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 20.06.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-026429/20.06.2025;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe și Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine public, drepturile omului și probleme ale minorităților și ale Comisiei pentru cultură,știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 545/2024 privind numirea reprezentanților Municipiului Timișoara în adunarea generală a acționarilor sau asociaților la întreprinderile publice la care este acționar sau asociat;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara 29/2025 privind înființarea Societății "SALUBRIZARE TIMIȘOARA S.R.L";
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 545/2024 privind numirea reprezentanților Municipiului Timișoara în adunarea generală a acționarilor sau asociaților la întreprinderile publice la care este acționar sau asociat;
În conformitate cu prevederile art. 29 ind. 1, alin.(2), art. 29 ind. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
Ținând seama de dispozițiile art. 137 - 137 ind. 2, art. 191 - 195 ind. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. d) și alin. (7) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 196 alin. (1) lit. a) și art 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
Articole
Art.1: (1): Se aprobă prelungirea mandatului administratorilor provizorii, domnul IONUȚ-DENIS INAȘI, doamna DANIELA-IOANA CIOCAN, domnul OVIDIU-CRISTIAN GĂINĂ, la SALUBRIZARE TIMIȘOARA S.R.L., până la finalizarea procedurii de selecție, dar nu mai mult de două luni și se mandatează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților pentru efectuarea demersurilor necesare în acest sens.
(2): Adunarea Generală a Asociaților se convoacă la sediul societății din str. Amforei, nr.6, în data de ....., ora .....
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților și Salubrizare Timișoara S.R.L.
Art.3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- Societății „Salubrizare Timișoara S.R.L.”
- Mass-media locală.