Proiect HCL din 2025-08-26

privind completarea anexei nr V la contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare nr 932 din 19.01.2010 cu mijloace fixe reprezentând racorduri,branşamente sau alte lucrări la sistemele de alimentare cu apă si canalizare și transmiterea spre administrare și exploatare către operatorul regional AQUATIM SA.

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare nr . TMI2025-035049/13.08.2025 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul DOMINIC FRITZ;

 Avand in vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-031478/22.07.2025 al Direcţiei Generale Valorificare Drepturi de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;

Tinand cont de Avizul Serviciului Juridic din data de 22.08.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr.TMI2025-031478/22.07.2025; 

Ținând cont de Avizul Direcției Economice din data de 18.08.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr.TMI2025-031478/22.07.2025;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; 

Având în vedere procesele verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite  şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; 

In conformitate cu prevederile Legii nr. 51/08.03.2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice republicata;

In temeiul Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, intrat în vigoare la data de 21.03.2007;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 38/13.02.2007, privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome Apă-Canal Aquatim Timişoara în societate comercială pe acţiuni, ca urmare a reorganizării teritoriale bazată pe principii de eficienţă economică şi performanţă operaţională a operatorului serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare;     

Urmare a adreselor înregistrate cu numerele MTM2024-049922/20.12.2024, MTM2024-049923/20.12.2024, MTM2025-015877/01.04.2025, MTM2025-017494/10.04.2025, înaintate de SC AQUATIM SA, privind transmiterea mijloacelor fixe puse in functiune in lunile august, septembrie, noiembrie 2023, lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, septembrie, octombrie,noiembrie,decembrie 2024 spre darea în administrare și exploatare către AQUATIM SA

 In conformitate cu  Hotărârea Consiliului Local  nr. 277/2009 privind aprobarea delegării serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în Municipiul Timişoara, prin atribuire directă operatorului regional SC AQUATIM SA Timişoara; 

Având în vedere art 7 si 8 din contractul de delegare nr 932 din 19.01.2010 încheiat între Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară apă-canal Timiş şi  AQUATIM SA;

In temeiul  art. 196, alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu  art. 129 Alin (1) si alin  (2) lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul  art. 139, alin. (1) şi alin. (3) lit. g) din Ordonanţa  de Urgenţă a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;    

Articole

Art.1: Se aprobă completarea bunurilor aferente serviciilor delegate către AQUATIM SA, de utilităţi publice de alimentare cu apă si canalizare respectiv operarea, administrarea şi exploatarea bunurilor, transmise și înregistrate în evidența mijloacelor fixe ale Primăriei Municipiului Timișoara, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Se aprobă completarea anexei V la contractul de delegare 932 din 19.01.2010 a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, încheiat între Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară apă-canal Timiş şi  AQUATIM SA  aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 277/2009, cu bunurile cuprinse în Anexă.

Art.3: Punerea la dispoziţia operatorului a bunurilor din Anexa se face prin încheierea unui Act Adiţional la Contractul de delegare a bunurilor nr. 932 din 19.01.2010.

Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Directia Generala de Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, respectiv de AQUATIM SA Timişoara.

Art.5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată se comunică:

 - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;

 - Primarului Municipiului Timişoara;

 - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;

 - Aquatim SA

 - Mass-media locale

Este utilă această pagină?