Proiect HCL din 2025-11-17

aprobarea componenței Comisiei de repartizare și administrare a locuințelor din fondul locativ de stat, aflat în proprietatea și/sau în administrarea Municipiului Timișoara.

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare nr. TMI2025-048265/06.11.2025, al Primarului Municipiului Timișoara,  domnul DOMINIC FRITZ;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-048689/10.11.2025, al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, Serviciul Administrare și Valorificare Patrimoniu, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Direcției  Juridice din data de 12.11.2025  - Anexa la Raportul de specialitate nr. TMI2025-048689/10.11.2025, al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, Serviciul Administrare și Valorificare Patrimoniu, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021- privind  aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Procesele verbale de avizare ale Comisiei pentru  studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 569/2024 - aprobarea componenței Comisiei de repartizare a locuințelor și anexelor gospodărești și aprobarea modificărilor contractelor de închiriere;

În conformitate cu prevederile Legii nr.114/1996 – Legea locuinței;

În conformitate cu prevederile Codului civil;

În conformitate cu dispozițiile art. 129, alin. (1) și (2), lit. c), alin. (6) lit. b)  din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

In temeiul art. 127, alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139, alin. (1), art. nr. 196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Articole

Art.1: Se aprobă structura componenței Comisiei de repartizare și administrare a locuințelor din fondul locativ de stat aflat în proprietatea și/sau în administrarea Municipiului Timișoara, după cum urmează:

5 membri din Aparatul de Specialitate al Primarului, 1 membru din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și 3 consilieri locali;

 Art. 2: Nominalizarea membrilor Comisiei, proveniți din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului și a unui specialist din domeniul asistenței sociale, din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, se va realiza prin dispoziție a Primarului, nominalizarea membrilor desemnați dintre consilierii locali, se va aproba prin hotărâre a Consiliului Local;

Art. 3: Se aprobă membrii desemnați de către Consiliul Local, în cadrul Comisiei de repartizare și administrare a locuințelor din fondul locativ de stat aflat în proprietatea și/sau în administrarea municipiului Timișoara:

- ..................................;
- ..................................;

- ..................................;

Art. 4: La data aprobării prezentei, se revocă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 569/2024 - privind modificarea componenței Comisiei de repartizare a locuințelor;

Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează, Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietatea ale UAT, Serviciul Valorificare Patrimoniu și membrii Comisiei de repartizare și administrare a locuințelor din fondul locativ de stat aflat în proprietatea și/sau în administrarea Municipiului Timișoara;

Art. 6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată se comunică:

- Instituției Prefectului Județul Timiș;

- Primarului Municipiului Timișoara;

- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor, din cadrul aparatului de specialitate ale Primarului Municipiului Timișoara.

- Mass-media locale.

Este utilă această pagină?