Proiect HCL din 2008-12-05

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal 'PALTIM - Zona Solectron DN 6, Calea Torontalului nr. top A 190/1/5', Timisoara

Motivație

Având în vedere Referatul nr. U32007-005715/25.11.2008 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara;
În baza prevederilor art. 25 alin. 1 şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată;
În baza dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată;
În baza prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. e) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
Văzând Raportul de Avizare nr. 10/PV - 18.08.2008 favorabil al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism.

Articole

Art.1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal "PALTIM - Zona Solectron DN 6, Calea Torontalului nr. top A 190/1/5", Timisoara, initiata la cererea beneficiarului SC PALTIM SRL si Bodea Stefan, întocmit conform proiectului nr. 51/2006, realizat de SC ARCHAEUS SRL, avand ca proprietari pe SC PALTIM SA si SC JAAGUPI SRL, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se stabilesc condiţiile de construire pentru functiunea propusa de productie nepoluanta, orice functiune de productie poluanta fiind interzisa: pentru zona de depozitare: regimul de înălţime - P, POT max de 55%, CUT max 0,5 si pentru zona de birouri si servicii conexe: regimul de înălţime - P+3, POT max de 55%, CUT max 2,2, acces auto in conformitate cu Avizul DRDP nr. 340/259 din 26.11.2007, realizarea locurilor de parcare exclusiv pe parcela deţinută de beneficiari, spaţii verzi de minim 26,20% - conform Avizului Agentiei pentru Protectia Mediului nr. 3208 din 08.07.2008.
Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal "PALTIM - Zona Solectron DN 6, Calea Torontalului nr. top A 190/1/5", Timisoara, se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Timişoara şi are o valabilitate de 10 ani.
Terenul studiat, în suprafaţă totală de 100.000 mp, este inscris in C.F. 140844 - Timisoara, nr. cadastral A 190/1/5, arabil extravilan, proprietar SC PALTIM SA asupra 40.000/100.000mp si SC JAAGUPI SRL asupra 60.000/100.000mp.
Art. 4 Terenul va fi scos din circuitul agricol pe cheltuiala beneficiarilor si va trece in zona D de impozitare. Autorizarea oricăror lucrări de construire în conformitate cu prezenta documentatie, se va face după ce drumurile prevăzute vor fi domeniu public.
Art. 5 Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic Zonal "PALTIM - Zona Solectron DN 6, Calea Torontalului nr. top A 190/1/5", Timisoara şi a Regulamentului Local de Urbanism;
Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Art. 7 Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
-Consiliului Judeţean Timiş;
-Serviciului Juridic;
-Direcţiei Economice;
-Direcţiei Edilitare;
-Direcţiei Urbanism;
-Direcţiei Patrimoniu;
-Serviciului Control şi Audit Intern;
-Biroului Relaţii Publice;
-Centrul de Consiliere Cetăţeni;
-Beneficiarului SC PALTIM SA si SC JAAGUPI SRL;
-Proiectantului SC ARCHAEUS SRL;
-Mass - media locale;

Este utilă această pagină?