Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a Proiectului de hotărâre, cu nr. TMI2025-022096/26.05.2025, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-022171/26.05.2025 al Direcției Economice - Compartimentul Guvernanță Corporativă, Monitorizare Management Societăți, Instituții și Servicii Publice;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 26.05.2025- Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-022171/26.05.2025 al Direcției Economice - Compartimentul Guvernanță Corporativă, Monitorizare Management Societăți, Instituții și Servicii Publice;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele - Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice si comerș, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului si probleme ale minorităților și al Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport si culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Adresa Societății Uzina Energie Solară Timișoara S.R.L. înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. MTM2025-022894/21.05.2025 referitoare la situațiile financiare ale societății aferente anului 2024;
Ținând seama de Decizia administratorului Societății Uzina Energie Solară Timișoara S.R.L. din data de 09.05.2025 prin care au fost aprobate situațiile financiare anuale;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 545/2024 privind numirea reprezentanților Municipiului Timișoara în adunarea generală a acționarilor sau asociaților la întreprinderile publice la care este acționar sau asociat;
Având în vedere prevederile art. 3 lit. k) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 194 alin. (1) lit. a) și art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) și alin. (4) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin (3) lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 139 alin. (1) și ( 3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art. 1: Se mandatează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților Uzina Energie Solară Timișoara S.R.L. pentru aprobarea situațiilor financiare anuale ale Societății Uzina Energie Solară Timișoara S.R.L. la 31.12.2024, conform Adresei nr. MTM2025-022894/21.05.2025.
Art. 2: Se convoacă Adunarea Generală a Asociaților în data de ..............., ora ............., la sediul societății din Municipiul Timișoara, B-dul Take Ionescu, nr. 51, etaj 1, spațiul nr. S6 Județul Timiș.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează reprezentanții Municipiului Timișoara în Adunarea Generală a Asociaților la Societatea Uzina Energie Solară Timișoara S.R.L. pentru aprobarea situațiilor financiare conform art. 1 din prezenta hotărâre.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului;
- Societății Uzina Energie Solară Timișoara S.R.L.;
- Doamnei Mihala Larissa;
- Domnului Diaconu Dan-Aurel;
- Mass-media locale.