Proiect HCL din 2025-07-29

privind aprobarea Contractului nr. 4714/23.05.2025 de prestări servicii pentru sortarea deșeurilor reciclabile și tratarea deșeurilor reziduale, în vederea valorificării energetice/reciclare, provenite din localitățile arondate Zonei 1 Timișoara, membre ale ADID Timiș.

Motivație

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr.TMI2025-031750/22.07.2025, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2025-031359/21.07.2025, al  Serviciului  Managementul Deșeurilor și Salubrizare, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 28.07.2025 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2025-31359/21.07.2025, al  Serviciului  Managementul Deșeurilor și Salubrizare, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;

Având în vedere Avizul Direcției Economice nr. TMI2025-31359/28.07.2025;                           

Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale  Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism , ecologie, sport și culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

Având în vedere prevederile art.1, alin.(2), lit.e), art.10, alin.(5) și alin.5^1 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice  nr.51/2006, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 2 alin. 3 lit. d), art. 15, art. 18 și art.45, alin.(11) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localitatilor, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 20 alin. (3) lit. g) și alin. (4) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.703/19.12.2024;

Având în vedere Hotărârea nr. 12/10.10.2023 privind constatarea iminenței producerii unei situații de urgență la nivelul județului Timiș în cazul încetării activității de sortare a deșeurilor la Stația de sortare a deșeurilor municipale Timișoara, emisă de Instituția Prefectului - Județul Timiș - Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș;

Având în vedere prevederile  Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.187/15.04.2025 -privind acordarea unui mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș în vederea derulării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractului pentru prestarea activităților de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare mecanică a deșeurilor reziduale desfășurată în obiectivul Stație de Sortare Deșeuri Municipale Timișoara, provenită din localităților arondate la Zona 1 Timișoara, asociați în ADID Timiș.

Având în vedere prevederile Contractului de prestări servicii pentru activitățile de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare a deșeurilor reziduale în vederea valorificării energetice/reciclare nr. 4714/23.05.2025;

Având în vedere Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș nr. 5698/04.07.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu numărul MTM2025-29508/07.07.2025;

Având în vedere Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș nr.5944/15.07.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu numărul MTM2025-30686/15.07.2025;

Având în vedere prevederile art.134, alin.(1), lit. a coroborate cu prevederile art.133, alin.2, lit.a), ale art.136 și ale art.139, alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul administrativ, cu modificările  și  completările ulterioare.

Articole

Art. 1: Se aprobă Contractul de prestări servicii pentru activitățile de sortare a deșeurilor reciclabile și tratare a deșeurilor reziduale în vederea valorificării energetice/reciclare, nr. 4714/23.05.2025, care include și tarifele aferente serviciului, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș și SUPERCOM S.A., conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Se mandatează d-na Bobei Camelia-Oltea – Șef Serviciu Managementul Deșeurilor și Salubrizare, să reprezinte interesele UAT Timișoara, în AGA ADID Timiș – Zona 1 – Timișoara și să voteze în conformitate cu prezenta hotărâre.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubrizare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Art. 4:  Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi, totodată, se comunică:         

-Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;

-Primarului Municipiului Timişoara;

-Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara.

-Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubrizare;

-SUPERCOM S.A.;

-ADID TIMIȘ;

-Mass- media locale.

 

Este utilă această pagină?