Motivație
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr.TMI2025-038085/05.09.2025, al Primarul Municipiului Timișoara, dl. Dominic FRITZ;
Având în vedere Raportul de specialitate nr.TMI2025-038691/10.09.2025, întocmit de Compartimentul Spații cu Altă Destinație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 15.09.2025 - anexă la Raportul de specialitate nr.TMI2025-038691/10.09.2025;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere procesele-verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, precum și Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul-verbal nr. TMI2025-0035330, al ședinței din data de 13.08.2025 al Comisiei de Analiză a Spațiilor cu Altă Destinație decât aceea de locuință, situate în imobile aflate în proprietatea Municipiului Timișoara, precum și în proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, comisie constituită prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 12/26.06.2012 și modificată prin Hotărârea nr. 482/31.10.2023 și Hotărârea nr. 570/12.12.2024;
Având în vedere solicitarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT) , înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. MTM2025-029010;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Articole
Art.1: Se aprobă constituirea dreptului de administrare în favoarea Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT) asupra spațiilor situate la parter și etajul 1 din imobilul aflat în Timișoara, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 2B, imobil S+P+3E+ER, cu destinația de instituții publice, înscris în CF nr. 412295-C1 Timișoara, având număr de inventar 19408 și valoare de inventar de 6.335.260,00 lei, pe întreaga durată a existenței și funcționării ASEMT, în vederea desfășurării activităților specifice domeniului de activitate.
Art.2: Se aprobă predarea în administrare către Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT) a spațiilor situate la parter și etajul 1 din imobilul identificat conform art. 1, aflat în proprietatea Municipiului Timișoara, în condițiile prevăzute de legislația privind gestionarea patrimoniului public.
Art.3: Se aprobă modelul cadru al contractului de dare în administrare, prevăzut în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4: Contractul de dare în administrare se încheie între Municipiul Timișoara și Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT) pentru spațiile prevăzute la art. 1.
Art.5: Predarea spațiilor se va realiza pe bază de proces-verbal de predare-primire, în termen de cel mult 10 zile de la data semnării contractului de dare în administrare.
Art.6: Cheltuielile de întreținere și obligațiile privind conservarea, integritatea și buna gospodărire a spațiilor revin în sarcina Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT).
Art.7: Drepturile și obligațiile aferente administrării spațiilor, precum și sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a acestora, sunt cele prevăzute la art. 300 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute în contractul de dare în administrare.
Art.8: Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT și Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT).
Art.9: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu al Primăriei Municipiului Timișoara și se comunică:
– Instituției Prefectului – Județul Timiș;– Primarului Municipiului Timișoara;– Direcțiilor, serviciilor și compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;– Administrației pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT);– Mass-media locale.