privind aprobarea Regulamentului privind circulația autovehiculelor destinate transportului de persoane, mărfuri și a utilajelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, în zonele cu restricție de tonaj de pe raza Municipiului Timișoara
privind construirea, instalarea și îngrijirea căsuțelor amplasate pe domeniul public al Municipiului Timișoara pentru pisicile comunitare
privind reforma administrativă, în contextul prevederilor OUG nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale.
având ca subiect Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local al Municipiului Timișoara pe anul 2026.
privind aprobarea Regulamentului pentru instituirea parcării alternative a vehiculelor pe arterele de circulație din Municipiul Timișoara în vederea efectuării salubrizării stradale.
Proiectul de hotărâre privind modificarea şi aprobarea Organigramei, Statului de Funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, precum și modificarea și aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare ale serviciilor sociale furnizate.
privind aprobarea Regulamentului privind amplasarea, autorizarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului Timișoara