7 mai 2026

De 1 iunie, „Supereroii Sănătății” revin în Parcul Copiilor cu activități dedicate celor mici

coverRel

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, continuă și în acest an demersul de a aduce mai aproape de copii noțiunile esențiale despre sănătate, prin cea de-a doua ediție a evenimentului „Supereroii Sănătății”, organizat cu sprijinul Spitalului de Copii, Spitalului Municipal și Spitalului „Victor Babeș”.

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Parcul Copiilor se transformă într-un loc unde curiozitatea, joaca și grija pentru sănătate se întâlnesc într-un mod cu totul special.

Evenimentul este gândit ca o aventură educativă, în care cei mici vor trece prin mai multe „stații” tematice și vor învăța prin joacă. Vor putea asculta bătăile inimii cu ajutorul stetoscopului, vor descoperi cum funcționează pulsoximetrul și măștile de oxigen, vor explora lumea invizibilă a microorganismelor cu ajutorul luminii UV și al microscopului și vor afla, pe înțelesul lor, ce sunt virușii, microbii și bacteriile.

În același timp, copiii vor deprinde lucruri practice și utile: reguli de igienă, tehnici de înfășare a nou-născuților și noțiuni de prim ajutor pentru bebeluși și copii — toate adaptate vârstei lor și prezentate într-un mod interactiv.

În cadrul evenimentului va avea loc și un concurs de desene – „Desenează propriul supererou al sănătății” – prin care copiii sunt provocați să dea frâu creativității și să își imagineze cum arată supereroul care are grijă de sănătatea lor.

Lucrările pot fi trimise până pe data de 25 mai 2026, la adresa de email [email protected], iar premierea va avea loc pe 1 iunie, la ora 12:00, în Parcul Copiilor. Regulamentul complet este disponibil pe site-ul Administrației pentru Sănătate și Educație: https://www.primariatm.ro/sanatate-educatie.

Activitățile se vor desfășura între orele 10:00 și 14:00 și sunt dedicate copiilor cu vârste între 3 și 10 ani.

Evenimentul, organizat de Municipiul Timișoara prin Administrația pentru Sănătate și Educație, se va desfășura cu sprijinul specialiștilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, Spitalului Clinic Municipal Timișoara și Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Prin această inițiativă, municipalitatea își propune să transforme grija pentru sănătate într-un obicei firesc, încă din primii ani de viață.

Serviciul Comunicare

Este utilă această pagină?